Noua taxa de poluare auto ar bloca vanzarea-cumpararea automobilelor foarte vechi, fabricate inainte de anii 2004-2005, dar este in interesul majoritar al Romaniei si respecta principiul european „poluatorul plateste”, a declarat Constantin Stroe, membru al Consiliului Director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile si vicepresedinte al companiei Dacia. Intre timp, Guvernul a amanat aplicarea noilor norme privind taxa auto.
El a afirmat ca saluta aparitia acestei legi, pe care a calificat-o drept „o decizie politica curajoasa” pentru ca, desi va afecta peste un milion de posesori de masini foarte vechi, trebuie privita din punctul de vedere al interesului majoritar al Romaniei.
„Prima consecinta a noii legi este ca circulatia (vanzarea-cumpararea) automobilelor foarte vechi, cele fabricate pana in anii 2004-2005, se va bloca. Practic, un posesor de automobil foarte vechi, intre varianta de a-l duce la REMAT in programul Rabla sau a-l vinde, va apela la prima varianta pentru ca este mai convenabila pentru toata lumea”, a aratat Stroe.
Totodata, legea va stimula comercializarea automobilelor noi, cu grad de poluare foarte mic, si vine sa clarifice situatia Romaniei, care, dupa aderarea la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, a riscat de mai multe ori sa ajunga in fata Curtii Europene de Justitie, din cauza hotararilor de guvern privind taxa de poluare, a spus Stroe.