1,5K
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri solicita urgentarea lucrarilor si deschiderea traficului pentru vehiculele comerciale pe DN7 intre localitatile Pitesti – Ramnicu Valcea. In acest moment, sustin reprezentantii UNTRR, transportatorii pierd sume foarte mare de bani si, o data cu ei, intreaga economie nationala.
"Avand in vedere impactul negativ pe care numeroasele restrictii de circulatie actuale il au asupra activitatii firmelor de transport romanesti, competitivitatii zonei Arges si intregii economii nationale, UNTRR solicita Ministerului Transporturilor si tuturor autoritatilor nationale relevante, ca si Prefectului Judetului Arges alocarea resurselor necesare pentru deschiderea de urgenta a acestui drum pentru autovehiculele comerciale. Subliniem faptul ca autovehiculelor comerciale din Pitesti trebuie sa li se permita accesul imediat la propriile puncte de lucru, situate in zona restrictionata.
Asociatia noastra atentioneaza asupra faptului ca restrictia de circulatie pentru acest sector de drum national si european, comunicata de CNADNR pe 31.07.2014 si mentinuta prin comunicatul din 02.08.2014 pentru vehiculele comerciale de marfa peste 7,5 tone, aduce grave prejudicii atat transportatorilor rutieri de marfa, cat si economiei nationale avand in vedere faptul ca orasul Pitesti este un centru economic important pentru Romania, o adevarata capitala a exportului romanesc si a industriei auto. Cumulat, primele 10 firme din Arges (dintre care 7 companii din industria auto) au avut o cifra de afaceri de aproximativ 24,3 miliarde de lei, contribuind cu aproape 4% la Produsul Intern Brut al Romaniei in anul 2013.
Prin introducerea acestei restrictii transportatorii rutieri care activeaza in aceasta zona sunt direct afectati, pentru ca nu se admite nici accesul camioanelor catre propriile puncte de lucru ale firmelor din Judetul Arges (situate in zona restrictionata). Diferenta foarte mare, de peste 100 km intre ruta uzuala si varianta ocolitoare indicata de CNADNR pentru vehiculele comerciale de peste 7,5 tone pe sensul Pitesti-Rm. Valcea, respectiv Pitesti – DN 65 – Slatina – Ganeasa – intersectie DN 64 – Dragasani – Ramnicu Valcea, conduce la o majorare semnificativa a costurilor directe ale firmelor de transport rutier cu motorina (35 litri suplimentar minim) si cu uzura vehiculelor, ca si la o crestere cu pana la 2 ore a timpului de deplasare intre cele 2 localitati, in conditiile in care durata de condus zilnica a unui sofer profesionist in UE nu depaseste 9 ore. De asemenea, lipsa spatiilor de parcare pentru efectuarea pauzei obligatorii de 45 min. de catre soferii profesionisti poate conduce la amenzi usturatoare pentru depasirea perioadei maxime de conducere neintrerupta, de pana la 8000 RON, pentru firmele de transport nevoite sa urmeze aceasta ruta ocolitoare.” se arata in comunicatul Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri.