Până în data de 15 septembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a angajat să anunțe pe unde o să fie exact traseul viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu. Lucrările se vor executa pe cinci loturi diferite.
Studiile geotehnice necesare autostrăzii Sibiu – Piteşti sunt în plină desfăşurare pe loturile 1,4 şi 5, după cum a anunţat săptămâna trecută Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Întrebat ce se întâmplă cu loturile 2 şi 3, şeful de la Drumuri a spus că până pe 15 septembrie va fi definitivat tot traseul autostrăzii.
”Consultantul Comisiei Europene, JASPERS, a emis nişte observaţii acum ceva timp. Miercuri a avut loc o şedinţă în care a fost prezentat modul de implementare a observaţiilor. Estimez că până la 15 septembrie vom avea tot traseul definitivat.” a declarat Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, anunta economica.net.
În perioada 24 august – 25 august 2016, reprezentanţii CNADNR au efectuat o vizită în teren pentru verificarea mobilizarii prestatorului cu privire la ritmul lucrărilor de forare. Potrivit lor, investigaţiile geotehnice în teren sunt realizate în proporţie de aproximativ 75% pe secțiunea 1 Sibiu – Boiţa, 80% pe secțiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti şi aproximativ 35% pe secţiunea 4 Valeni – Curte de Argeş.
Oficialii de la Drumuri iau în calcul posibilitatea de a nu mai merge la pachet cu toate loturile, având în vedere că porţiunile de drum din munţi sunt mai dificil de realizat, şi nici cu proiectare şi execuţie pe acelaşi contract. Deşi vor fi scoase la licitaţie separat, loturile din autostrada Sibiu-Piteşti vor putea fi deschise circulaţiei la finalizarea construirii fiecăruia, întrucât au noduri de descărcare la capete.