2,1K
18 romani au murit iar 29 sunt raniti in urma unui tragic accident care a avut loc, duminica, in Muntenegru. Autocarul plin cu turisti a derapat si s-a prabusit intr-o prapastie de aproape 40 de metri. Sapte dintre raniti, in stare grava, sunt la terapie intensiva. O echipa consulara a Ministerului de Externe, insotita de secretarul de stat Raed Arafat, a plecat deja cu avionul, in Muntenegru pentru a evalua situatia. In accident a fost ranit si un copil localnic care mergea pe marginea soselei, dar starea sa nu este grava.
Accidentul s-a produs in jurul orei 18, ora Romaniei, la iesirea dintr-un tunel, pe vreme ploioasa. Autocarul, care avea la bord 44 de turisti, cei doi soferi si un ghid, se indrepta spre o statiune de la Marea Adriatica.
Din motive necunoscute, autocarul a intrat pe contrasens, a rupt bariera de protectie si s-a prabusit in prapastie. Potrivit martorilor, corpurile unora din victime au fost aruncate pe stanci iar altele au fost, pur si simplu, strivite.
Ranitii au fost transportati la principalul spital din Podgorita, capitala Muntenegrului. Numerosi cetateni ai capitalei au venit sa doneze sange pentru ei. Potrivit unui comunicat al institutiei, trei persoane au decedat la spital din cauza ranilor. Alte sapte sunt internate la terapie intensiva, fara sa-si fi recapatat cunostinta. Sase romani sunt tratati la clinica de ortopedie, cate cinci – la oftalmologie si chirurgie toracica, trei la sectia ORL si cate unul la chirurgie digestiva, plastica si respectiv neurologica.
Pacientii romani internati la sectia de Ortopedie:
1. Dobrin Maria
2. Carmen Dorobat
3. Marinescu Georgeta
4. Victor Vulpe
5. Roibu Gheorghe
6. Niculescu Ana Mihaela
Pacientii romani internati la sectia de Oftalmologie:
1. Mariana Sora
2. Dorobantu Liliana
3. Morar Maria Loredana
4. Dorobat Florin
5. Mester Elena
Pacientii romani internati la sectia de Chirurgie:
1. Roibu Elena
2. Robea Gabriela
3. Dumitriu Mariana
4. Hutchinson Olga Elena
5. Radu Rodica
Pacientii romani internati la sectia de ORL:
1. Sora Petre
2. Enescu Maria
3. Ciolan Elisabeta
Pacientii romani internati la sectia de chirurgie digestiva :
1. Dana Elena Tamara
Pacientii romani internati la sectia de chirurgie plastica:
1. Leescu Georgeta
Pacientii romani internati la sectia de neurologie:
1. Nitu Gheorghita