36 de morţi şi 147 de răniţi – acesta este cel mai recent bilanţ al victimelor produse de trei atentatori sinucigaşi care au deschis focul înainte să se arunce în aer în zona terminalului „Sosiri” al Aeroportului Internaţional Ataturk din Istanbul. Atentatul terrorist a avut loc în seara zilei de marţi. Presa turcă susţine că în spatele atacurilor s-ar afla ISIS.
La un pas de moarte s-a aflat şi fostul premier al României, Victor Ponta.
„Eu am fost mai norocos, eram în maşină, aproape de intrare. Ne-au întors din drum şi am plecat. O cursă de la 21:45 care a plecat de la Bucureşti a aterizat, sunt români blocaţi acolo. Sunt şi cei din cursa cu care urma să plec eu, tot la aeroport. Eu aveam biletul pentru ora 12 (miezul nopţii – n.r.), sunt peste 100 de români care urmau să fie în această cursa. Eu n-am ajuns la aeroport, n-am rămas blocat în aeroport. Îmi pare foarte rău că lucrurile acestea se întâmplă într-un oraş foarte iubit de români. La toate aeroporturile din Turcia există control suplimenatr, nu poţi să intri înainte de control. Nu pot să mă gândesc că dacă se întâmpla la un aeroport european, atentatul ar fi avut loc înăuntru şi ar fi fost mult mai multe victime. Turcia are cele mai avansate măsuri de securitate. Nu poţi să intri să aştepţi pe cineva fără să treci prin control de securitate.Este o tragedie şi sper să înţelegem că nimic nu e mai important pentru lumea civilizată decât să fie solidară în combaterea terorismului." a declarat Victor Ponta.
În ultima jumătate de an, în Turcia au avut loc numeroase atentate. Anul acesta, este al cincile atac major. Pe 8 iunie, 3 persoane, între care doi polițiști, au murit şi alte 30 au fost rănite într-un atac cu mașină-capcană care a vizat sediul poliției din Midyat, în sud-estul Turciei. Cu o zi înainte, un atac în Istanbul provocase 11 morţi şi 36 de răniţi.