Pompierii lucrează și acum pentru a stinge ultimele focare ale incendiului izbucnit pe Drumul 23 Hala1 (în apropierea Metro Pitești). 13 autospeciale și 50 de pompieri se află la fața locului. ISU Olt și Dâmbovița, care au trimis la rândul lor autospeciale, s-au retras între timp.
Prefectul Argeșului, Radu Perianu, anunța în jurul orei 2.00 dimineața faptul că a fost chemat un laborator mobil de la Ploiești pentru a verifica dacă și în ce măsură a fost afectată calitatea aerului. Rezultatele vor veni în aproximativ 24 de ore.
Potrivit ISU, în acest moment nu mai există niciun pericol. Cetățenii care au locuința în zona de sud a Piteștiului sunt sfătuiți să țină în continuare ferestrele locuințelor închise.
Vă reamintim că un incendiu violent a izbucnit joi, 9 iunie, la o hală situată din zona localității Bradu. Acesta s-a întins pe aproximativ 5.000 mp și a învăluit Piteștiul în fum. Autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT, avertizând populația să țină ferestrele închise.
Pompierii au intervenit cu spumogen, dată fiind natura deșeurilor care au ars. Din primele declarații ale ISU, ar fi fost vorba de ,,substanțe combustibile lichide și solide”, unele dintre ele de natura uleiurilor. Acestea erau destinate incinerării.