Astăzi la ora 18:30, În perioada 2-4 august, 300 de dansatori, membri ai ansamblurilor folclorice reprezentative pentru județele Tulcea, Sălaj, Satu Mare, Botoșani, Maramureș, Bihor și Olt au deschis cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Folclor Mioveni, cu o paradă a costumelor, dansurilor și cântecelor populare, prezentată de-a lungul Bulevardului Dacia, în debutul Festivalului Concurs-Național de Folclor Mioveni -2024.
Parada a fost urmată de dansurile populare prezentate în Centrul Civic, în fața publicului local, a organizatorilor și a invitaților la festivalul consurs.
În cele trei seri de spectacol-concurs cu folclor autentic, cele 8 ansambluri folclorice participante se vor întrece pentru a impresiona publicul și juriul format din cinci renumiți specialiști în domeniu și oameni de cultură din România, precum Elise Stan – președintele juriului, Ileana Vieru, Doina Ișfănoni, Elena Iagăr și Florian Teodorescu. Evenimentul va fi prezentat de către îndragita vedetă a TVR, Iuliana Tudor.
Video-declaratie participant
Ansamblurile concursului:
Atelierul de Joc Popular din Zalău, Ansamblul Folcloric Altițe Dobrogene din Jijila, Ansamblul Folcloric Cetatea Codrului din Ardud, Ansamblul Folcloric Codrulețul din Vorona, Ansamblul Folcloric Cosăul din Budești, Ansamblul Folcloric Floarea Barcăului din Marghita, Ansamblul Folcloric Heracleea din Enisala, Ansamblul Folcloric Plai de Dor din Șerbănești.
Gala de decernare a premiilor va fi duminică 4 august, de la ora 19, în Centrul Civic.
Pe scenă vor urca și artiștii populari, Gabriel Treteag, Constantin Enceanu și Maria Dragomiroiu, alături de Taraful Cornel Bucuroiu, care vor oferi momente spectaculoase.
De asemenea, vor fi prezenți și câștigătorii ediției precedente Ansamblul Folcloric MEGIEȘII, din județul Suceava, în cadrul Galei de premiere.
Organizatorii Festivalului Concurs-Național de Folclor sunt Centrul Cultural Mioveni, Primăria și Consiliul Local Mioveni.