Actorul Nicu Constantin a murit astazi – marti – 15 septembrie -, la varsta de 70 de ani, din cauza unor probleme pulmonare severe. Acesta a fost internat mai mult de patru luni la Spitalul Clinic Militar Decesul a survenit la ora 16.45, in urma unui dublu stop cardiorespirator. Sotia actorului s-a aflat alaturi de el pe intreaga durata a spitalizarii.
Nicu Constantin s-a nascut in Eforie Sud, la 31 iulie 1939. Intre anii 1960 si 2000 a fost una dintre vedetele Teatrului Satiric ,,Constantin Tanase” din Bucuresti, unde a sustinut mai mult de 9.000 de reprezentatii.
In varsta de 70 de ani, Nicu Constantin a jucat in 28 de filme, printre care ,,Impuscaturi pe portativ” (1966), ,,Vin ciclistii” (1968), ,,Alo, aterizeaza strabunica” (1981) si ,,Ministerul comediei” (1999).