1,K
Coalitia de guvernare a decis comasarea alegerilor si reducerea numarului de parlamentari. Pentru a avea sustinerea UDMR, PDL a acceptat varianta de compensare in sensul in care o doua treimi dintre parlamentari vor fi alesi in mod direct, iar o treime vor proveni de pe lista. Democrat-liberalii au renuntat la ideea unui parlament unicameral.
Din Camera Deputatilor urmeaza sa faca parte 300 de alesi, iar din Senat, in jur de 89-91, cate doi pentru fiecare judet si fiecare sector al capitalei. Cat priveste concretizarea acestui plan, democrat-liberalii luau in calcul chiar asumarea raspunderii guvernului pe modificarea legii electorale, insa acest lucru nu s-a discutat in sedinta Coalitii din aceasta dimineata. Liderii UDMR nu au exclus insa aceasta varianta.
„Importanta nu este procedura prin care va fi adoptata aceasta lege, ci intelegerea pe care sa ne bazam pentru a avea o lege electorala corespunzatoare, intr-o corelatie cu votul cetatenilor” a declarat, pentru Gandul, senatorul UDMR Verestoy Attila, vorbind despre un numar de 388 de parlamentari, 300 pentru Camera si 88 pentru Senat.