Joi, 19 septembrie, de la ora 19,30, Centrul Civic al Mioveniului a fost plin la concertul din cadrul Turneului ”Tradițional” susținut de Andra.
Îndrăgita artistă a oferit și publicului din Mioveni acest spectacol cu care a smuls aplauze în țară și în străinătate. La fel a fost și la Mioveni.
Piese folclorice dragi românilor, au căpătat nuanțe noi prin vocea Andrei și au fost prezentate uneori într-o manieră surprinzătoare, prin inserturi din alte genuri muzicale.
Așa cum este ”tradiția” acestui Turneu, Andra a invitat mai mulți artiști să cânte alături de ea pe scenă. Steliana Sima, Veta Biriș, Mioara Velicu, Ionuț Dolănescu, Constantin Enceanu, Ionuț Fulea, Adrian Daminescu și UDDI au contribuit la show-ul unei seri pline de muzică, culoare și veselie.