Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au primit rezultatele probelor din apa şi alimente recoltate de la domiciliul fetiței din Piteşti depistată cu SHU, dar şi de la bunicii acesteia, din Topoloveni. Iar probele atestă faptul că nici apa şi nici produsele consumate de cea mică nu sunt infestate cu E.coli.
Vă reamintim că fetiţa de un an şi 8 luni a ajuns vineri la Spitalul de Pediatrie din Piteşti de unde, după ce a fost evaluată şi diagnosticată cu SHU, a fost transferată către Spitalul Marie Curie din Bucureşti, unde starea sa nu este tocmai bună.
Autorităţile nu au comunicat dacă, în ultima perioadă, copilul a fost sau nu vaccinat. Fără a fi adepţii teoriei conspiraţiei, pe prospectele unor vaccinuri scrie negru pe alb că acestea pot genera complicaţii serioase, Sindromul Hemolitic Uremic numărându-se printre acestea.