Pentru ca tot si-a atribuit Ministerul Educatiei, premierul-catastrofa Emil Boc a simtit nevoia sa modifice si el examenul de Bacalaureat, la numai cateva saptamani de la fixarea formei finale, de catre ex-ministrul Andronescu.
Astfel, elevii de clasa a XII-a au aflat acum ca vor sustine probele de competente mai tarziu, in conditiile in care este pentru prima data cand vor fi supusi unor asemenea testari. Si asta pentru ca Boc vrea o… ,,formula mai aerisita”. Examenul din acest an scolar va include, in premiera, evaluarea competentelor elevilor la limba romana, limbi straine si informatica. Modelele de subiecte vor fi elaborate pana la 30 octombrie si se vor afisa pe site, odata cu grilele si criteriile examenului.
Noul calendar al examenului de Bacalaureat
»13 -15 ianuarie 2010 – proba de comunicare orala la limba materna
»15 – 17 februarie 2010 – proba de comunicare orala la limba romana
»19 – 29 aprilie 2010 – proba de competente digitale
»31 mai – 4 iunie 2010 – proba de comunicare la limba moderna
»28 iunie 2010 – proba scrisa la limba si literatura romana
»29 iunie 2010 – proba scrisa la limba si literatura materna
»30 iunie 2010 – proba obligatorie a profilului.
»2 iulie 2010 – proba scrisa, la alegere, a profilului
»4 iulie 2010 – afisarea rezultatelor
»6 -7 iulie 2010 – depunerea contestatiilor
»8 iulie 2010 – afisarea rezultatelor finale
Elevii de clasa a VIII-a sunt si ei dati peste cap, pentru ca un sfert din nota admiterii o reprezinta rezultatele unor evaluari de tip international cu care nu s-au mai confruntat pana acum, oficial.