În această seară a pierdut lupta cu viaţa şi toboşarul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache. Era transferat către un spital din Elveţia. La numai o oră după decolare, avionul a făcut cale întoarsă spre Otopeni. Medicii vorbesc de un stop cardiac.
Familia lui Bogdan Enache a discutat cu reprezentanţii unui spital din Lyon pentru ca toboşarul să fie transferat acolo. Ulterior, familia lui Bogdan Enache a vorbit la Spitalul de Arşi din Capitală, unde acesta este internat din 30 octombrie, în stare critică, despre transferul acestuia în străinătate. Iniţial, familia a fost informată că toboşarul nu este asigurat, astfel că nu poate fi transferat în străinătate, scrie mediafax.ro.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul au precizat că pacienţii pot fi transferaţi în străinătate, chiar dacă nu sunt asiguraţi, iar statul va acoperi costurile spitalizării acesta în spitalele din afara României.
În ceea ce îl priveşte pe Alex Pascu, basistul trupei, starea acestuia s-a înrăutăţit, iar familia sa cere ajutor pentru ca acesta să fie transferat în străinătate.
Persoanele care vor să îl ajute pe Alex Pascu sunt rugate să doneze bani în două conturi deschise pe numele mamei acestuia, Ana Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă. Datele conturilor pot fi găsite pe pagina de Facebook a trupei Goodbye to Gravity.
Andrei Găluţ, solistul trupei, a ajuns cu bine sâmbătă în Olanda şi a fost transferat la un spital din Beverwijk.
Duminica aceasta a fost una dintre cele mai negre zile. Nouă răniți au murit în mai puțin de 24 DE ORE: șapte în România, doi în Olanda!