1,7K
In dimineata aceasta mi-a batut postasul in usa. Nu era pensia soacra-mii, era EL, cardul de sanatate. De mai bine de sase ani de cand se tot vorbeste despre aceasta minune a tehnologiei medicale, am trait sa-l vad trecandu-mi pragul casei. Vecina n-a mai apucat, a murit acum trei luni. El, cardul, o minunatie: lucios, design deosebit, cu tricolor, cu stelele Uniunii Europene, cu niste ritmuri cardiace pe fundal… Treaba de profesionisti, ce sa mai! L-am pus frumos, langa cardurile bancare, de cumparaturi, de farmacii, de cofetarii s.a.m.d.
Am citit cu sufletul la gura scrisoarea explicativa ce il insotea si m-am dus intr-un suflet, la medicul de familie, sa mi-l activeze, sa-mi treaca pe el toate afectiunile, tot Rh-ul, toata grupa sanguina si consimtamantul pentru donarea de organe. Numai ca medicul de familie mi l-a returnat, cu un zambet malitios pe fata: ,,Cucoana, pe asta vi-l bagati in alta parte, ca nu avem cititor de carduri!”. Dupa care a urmat o lunga serie de injuraturi la adresa CNAS care i-a obligat, printr-un ordin, sa-si cumpere o astfel de masinarie.
Nu m-am lasat descurajata de o astfel de reactie. Asa frumos e cardul asta de sanatate, cum a venit el, invelit in plic alb, in zorii unei zile ploioase, incat numai faptul ca il tin la adapost in portofel ma face sa ma simt mandra ca sunt roman.
