Concluziile DSP Argeş, director Sorina Honţaru:
*Vrem să salvăm copiii şi apoi trecem de măsuri. Posibil să nu fie nimeni vinovat.
*Apa de la reţea e investigată de DSP, e potabilă. Nu există apă nepotabilă în localităţile din care provin cazurile. Majoritatea au spus că folosesc apă plată dar nu pot fi sigură că folosesc normele igienice de întrebuinţare a acesteia.
*Am recoltat probe de lapte praf, apă plată şi din nou apă din reţea pentru a găsi cauza determinantă a acestei epidemii. Nu am găsit nimic în neregulă.
*Sunt trei sau patru tipuri de lapte praf folosite de către copiii care au contactat această bacterie.
Declaraţiile medicului Mihaela Bălgrădean, Spitalul Marie Curie:
*Copiii se află în stadii diferite de boală. În privinţa celor care suportă dializa peritonală ne aşteptăm ca evoluţia să fie progresiv bună, acum e ameliorată, în sensul că sunt mult mai bine decât atunci când au fost aduşi.
*Bacteria care ne indică semnele clinice e un tip de E coli, atacă în special rinchi, apoi sistemul nervos central şi apoi toate celelalte organe. E vorba de un tip de septicemie extrem de gravă. E greu să confirmăm care este exact bacteria, cât timp nu avem date de laborator. Acest lucru nu se mai poate face acum, ţinând cont că boala a debutat de mai multe zile, iar viaţa acestei bacterii e relativ scurtă. Sunt foarte puţine boli în care putem confirma diagnosticul etiologic. Important este să cunoşti boala, ca să o tratezi în consecinţă.
*Îngrijim astfel de copii cu sindrom hemolitic uremic de peste 10 ani. Anual sunt 10-12 copii care apar la vârfurile de sezon primăvară-vară şi toamnă-iarnă. E pentru prima oară când vin din acelaşi loc şi cam în acelaşi timp. Te întrebi care e sursa comună, ţinând cont că nu e boală care se ia.
*Bacteria o putem găsi în foarte multe produse. Trebuie să vedem dacă fiecare dintre aceşti copii puţin trecuţi de un an, au consumat acelaşi produs sau au folosit aceeaşi apă. De precizat că această bacterie e distrusă când produsul este fiert mai mult timp, nu dat în clocot. E important modul în care părinţii au preparat produsele. Carnea e cel mai frecvent incriminată. Vorbim şi de condiţiile de igienă.
*În acest moment sunt 11 copii internaţi la noi, dintre care 3 nu au avut nevoie de proceduri de dializă, sunt mult amelioraţi, alţi cinci au dializă peritoneală, iar următorii trei sunt în terapie intensivă, urmează să li se pună un cateter de dializă. Pot apărea complicaţii precum insuficienţa renală acută, complicaţii neurologice precum convulsiile, pot apărea complicaţii hemoragice, iar în cazuri severe ulcere, pancreatite… Sechelele de care discutăm se leagă de rinichi, care trebuie urmărit un an în continuare. În timp se poate ajunge la boală renală cronică.
*Este exclus ca bacteria să fie luată din spital, această bacterie nu se izolează în cadrul spitalului, mulţi nici nu au ajuns la spital sau au ajuns şi au fost trimişi la noi.
*Toţi copii au fost diversificaţi, au început să primească produse din lapte, iaurturi, toţi primesc carne în piureuri sau supe.
*Nu e nicio problemă cu laptele praf, eventual cu modul în care a fost preparat. Igiena mâinilor trebuie făcută foarte atent, la fel şi igiena produselor. Ouăle trebuie spălate înainte de a fi puse la fiert, carne fiartă cel puţin o oră, să spălăm foarte bine fructele şi legumele. Sunt manevre uzuale pe care de multe ori uităm să le facem corect. Să fim atenţi şi la prosusele din gospodărie. Laptele de la vacă trebuie foarte bine fiert. La fel şi ouăle de la păsări de curte.
Date de la Prefectura Argeş
*La acest moment sunt 14 copii internați în spitalele din București care prezintă boală diareică acută (12 cazuri) și infecție cu rotavirus (2 cazuri):
-Spitalul Marie Curie (Budimex) – 10 cazuri
-Spitalul Matei Balș – 2 cazuri
-Spitalul Medlife – 1 caz
-Spitalul Grigore Alexandrescu – 1 caz
*În cursul nopții, au fost preluate în urma apelului la 112 – 12 cazuri și o prezentare directă la spital; cele 13 cazuri sunt repartizate după cum urmează:
-Spitalul de Pediatrie Pitești – 5 cazuri (în investigații)
-Spitalul Județean Argeș, Secția Contagioase – 4 cazuri (rotavirus)
-Spitalul Municipal Câmpulung – 4 cazuri (boală diareică acută)
*În perioada 10 februarie 2016, ora 18.00 – 11 februarie 2016, ora 08.00, nu au mai fost efectuate transferuri de pacienți-copii, în spitalele din Capitală; ultimul transfer efectuat: 10 februarie 2016, ora 17.45, la Spitalul Matei Balș (rotavirus, solicitare transfer la cererea părintelui).