1,1K
Europarlamentarul italian Francesco Enrico Speroni, raportor in cazul Adrian Severin, a acordat un interviu pentru Hotnews.ro in care explica de ce Comisia Juridica a PE a hotarat sa propuna plenului ridicarea imunitatii deputatului roman, ceruta de DNA.
El a spus ca decizia Comisiei Juridice a fost luata cu unanimitate de voturi. S-a plecat de la ideea ca procurorii lucreaza in baza unor informatii si a unor documente, si in niciun caz nu este vorba de o rafuiala politica. In schimb, comisia nu a fost de acord cu arestarea preventiva a lui Severin. In ce priveste perchezitiile la domiciliu sau alte masuri dictate de situatie, legea romaneasca este cea care va decide daca vor avea loc sau nu.
Cazul Severin a condus la unele masuri luate in cadrul Parlamentului European pentru a se evita pe viitor aparitia unor astfel de situatii. A fost aprobat un cod de conduita pentru lobbist si se lucreaza la un cod de conduita a parlamentarului pe aceasta tema, a mai spus Speroni in interviu.
Cat despre Severin, el continua sa sustina ca e complet nevinovat si numeste patania sa ,,o inscenare si o provocare’’.