Marți, 12 iunie, Liceul Iulia Zamfirescu din Mioveni a organizat în parteneriat cu Primăria Mioveni, Centrul Cultural Mioveni, ISJ Argeș a treia ediție a proiectului județean ”Ziua Universală a Iei”.
Concursul este prilejuit de sărbătorirea, în fiecare an, la 24 iunie, a Zilei Universale a Iei. Bluza tradiţională românească este un simbol internaţional al culturii române şi o piesă emblematică a costumului popular naţional românesc.
Concursul s-a adresat elevilor din județ și a avut următoarele secțiuni:
- parada “cea mai frumoasă ie”
- bijuterii de inspirație tradițională
- împletituri și decorare obiecte tradiționale din lut.
Începând cu ora 17.00, curtea interioară a liceului s-a colorat cu frumusețea costumelor naționale, multe dintre ele, adevărate opere de artă.
Juriul a avut o sarcină foarte dificilă, pentru că a trebuit să realizeze imposibilul: departajearea frumosului de… frumos!
Băncile din clase au ieșit în curtea școlii, pentru a oferi suport micilor artiști, care și-au pus talentul și imaginația la bătaie pentru a crea împletituri și bijuteriil de inspirație tradițională și pentru a decora obiecte din lut.
În așteptarea rezultatelor unii au combinat tradiția cu contemporaneitatea.
Covrigul, tradițional și el, s-a integrat natural în peisaj…
Directorul liceului, Ion Dumitru Voiculescu, a respectat ținuta impusă de eveniment
Școli participante: Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu Mioveni, Liceul Tehnologic Topoloveni, Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Mioveni, Școala Gimnazială George Topârceanu Mioveni, Școala Gimnazială Tudor Mușatescu Pitești, Școala Gimnazială Vulturești, Școala Gimnazială .”Nae A. Ghica” Rucăr, Școala Gimnazială „Iosif Catrinescu” Dragoslavele, Şc. Gim. Bălileşti, Școala Gimnazială Budeasa.