Argeşul mai pierde un om de valoare, unul de numele căruia se leagă singura privatizare de succes din România de după 1989.
Constantin Stroe, fostul director al uzinei Dacia de la Mioveni, s-a stins cu câteva momente în urmă, pe patul de spital de la Bagdasar Arseni din București, la vârsta de 74 de ani.
Acesta a suferit recent un atac cerebral vascular. În dimineaţa zilei de luni, 28 noiembrie, a intrat în operaţie, care, de altfel, a decurs încurajator. Urma ca Stroe să parcurgă procedurile medicale ce se impun în asemenea situaţii. Din păcate a intrat în comă iar astăzi, 17 decembrie 2016… a pierdut lupta cu viaţa.
Familia va face toate formalitățile și cel mai probabil mâine, trupul neînsuflețit al acestuia va fi adus în Argeș.
Sincere condoleanţe!
Constantin Stroe s-a născut în 1942, la Hulubești, Dâmbovița. Acesta a fost director general şi membru al Consiliului de Administrație al companiei Dacia Automobile S.A..
Constantin Stroe a absolvit Universitatea Politehnică din București. Și-a început cariera în industria auto în 1968, când s-a angajat ca inginer la Uzina de Automobile Pitești. În decursul celor peste 30 de ani de activitate, Constantin Stroe a avansat treptat în cadrul companiei, ocupând succesiv funcțiile de șef de atelier, inginer șef și director tehnic.
În noiembrie 1987, la două săptămâni de la Revolta de la Brașov, Constantin Stroe a fost dat afară de la Dacia deoarece a refuzat să preia conducerea fabricii de autocamioane, în ciuda faptului că propunerea a făcută de primul-ministru Constantin Dăscălescu la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. A lucrat apoi o perioadă la turnătoria din Slatina, apoi la Întreprinderea de Piese și Subansamble Auto din Scornicești și la Oltcit Craiova. În 1988 a fost numit director la Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, conducând colectivul care a produs autoturismul Dacia Lăstun. La începutul anului 1990 s-a întors la Pitești, în funcția de Director General al uzinelor Dacia, funcție pe care și-a păstrat-o și după privatizarea societății. A devenit Vice-Președinte al Consiliului de Administrație în 2002.
De numele lui Constantin Stroe se leagă ultimele performanţe importante reuşite de FC Argeş, în anii '90, când, din poziţia sa de director al Uzinelor Dacia, a susţinut echipa, pe care a dus-o în cupele europene.
Cu o echipă care îi avea în componenţă pe Jean Barbu şi Adi Mutu, piteştenii au jucat în Cupa UEFA în sezonul 1998/99, trecând de Dinamo Baku şi Istanbulspor, înainte de a fi eliminaţi de Celta Vigo.
FC Argeş nu mai participase în competiţiile continentale din 1981 şi, din 1998, nu a mai reuşit să revină în Europa.
Constantin Stroe s-a retras de la conducerea lui FC Argeş când Renault a decis ca Uzinele Dacia să nu mai sprijine financiar echipa de fotbal.
În 2004, a fost decorat de statul francez cu distincția Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare. In 2012, Constantin STROE a fost decorat de statul roman cu Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler.
Pe lângă poziția de la Dacia, Constantin Stroe a fost Președintele Asociației Constructorilor Români de Automobile.