Autoritatile locale din Pitesti au decis sa recurga la inchiderea asa-numitelor „magazine de vise”. Este vorba de magazine in care se comercializeaza plante si produse etnobotanice care pun in pericol viata tinerilor care le consuma. Inedit este faptul ca, in mod surprinzator, aceste produse nu sunt vandute ca fiind pentru uz uman, ci ca… obiecte de colectie!
Anca Alexandrescu, director al Directiei de Sanatate Publica Arges, a atras atentia ca, tocmai din acest motiv este foarte greu de actionat impotriva acestor magazine. La randul lor, reprezentantii Primariei si cei ai Garzii Financiare au subliniat faptul ca pentru produsele respective nu exista un cod CAEN anume, ele fiind comercializate la categoria…”seminte, alimente pentru animale si flori”.
In urma unei dezbateri organizata joi la Primarie, autoritatile au decis sa intervina. Primele actiuni care vor fi organizate pana la emiterea in Consiliul Local a hotararii de inchidere a acestor magazine vor fi acelea de a efectua controale cu echipe mixte la toate shop-urile de acest gen. Controalele vor fi repetate si dese. Pana la sedinta Consiliului Local va fi analizat cadrul legislativ pentru a se vedea in ce masura pot fi inchise aceste unitati fara ca autoritatile sa riste sa piarda procese pe banda rulanta in justitie.