O ţară întreagă a asistat cu sufletul la gură la încercarea pompierilor de a salva un copil de nici doi ani, căzut într-o fântână, la 16 metri adâncime. 10 ore pompierii au încercat să găsească cea mai bună metodă de a-l scoate fără a-i provoca răni care să-i afecteze viaţa. Operaţiunea a fost extrem de riscantă şi dificilă, contra-cronometru dar, din fericire, s-a terminat cu bine. Puiul de un an şi opt luni a plâns când l-au scos, semn că e în viaţă, e bine, medicii l-au evaluat şi acum o ambulanţă îl duce la elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Bucureşti.
Intervenţia dificilă a celor 40 de salvatori a avut loc într-o localitate din Teleorman, nu departe de Roşiorii de Vede. Copilul a fost scos cu ajutorul unor tije şi frânghii după foarte multe încercări.
Din primele informaţii, starea de sănătate a micuţului este bună. Potrivit unuia dintre salvatori, micuţul ar fi stat 10 ore pe jumătate în apă.
Mama micuţului, însărcinată în opt luni, este la Spital.