La doar câteva zile de la moartea actriţei Stela Popescu, s-a mai stins un nume de reper al teatrului Românesc – Cristina Stamate.
Aceasta a trecut în nefiinţă în dimineața acestei zile de luni, 27 noiembrie.
Actrița, în vârstă de 73 de ani, a fost internată de urgență, joi, la Spitalul Floreasca, după ce a fost găsită fără conştienţă în casa sa. „Este venită la noi, pentru că i s-a făcut rău. Este în investigații. Are o patologie preexistentă importantă și, după ce o investigăm, stabilim dacă rămâne internată sau nu.” declara, atunci, Bogdan Oprița, purtător de cuvânt al spitalului.
Actriţa suferea de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică, iar in urma cu doi ani a suferit o interventie chirurgicala complicata pe cord deschis.
Cristina Stamate a jucat în sute de roluri în piese de teatru și film, producții de televiziune, a scris o carte de eseuri.
Viaţa personală şi-a ţinut-o departe de ochii publicului. S-a căsătorit la doar 20 de ani. A divorţat, discret, 11 ani mai târziu. În 2007, a publicat un volum culinar, apoi altul de eseuri. A înfiinţat şi un club de teatru, unde şi-a reluat o pasiune mai veche – să predea copiilor. În 2015, Cristina Stamate a trecut cu bine de o operaţie pe cord deschis.
Dumnezeu s-o odihnească!