Fostul director al Oficiului pentru Protectia Consumatorului, Cristian Libertatu, nu a reusit sa induplece instanta sa il judece in stare de libertate, desi familia sa se confrunta cu probleme de sanatate si are nevoie de sprijinul sau in aceste momente. Potrivit lui Libertatu, sotia sa este bolnava, iar fetita de un an si jumatate este suspectata de catre medici de diabet.
Declaratia este una cat se poate de adevarata, cel putin in privinta copilului. Intr-o discutie telefonica pe care am avut-o cu Cristian Libertatu in urma cu cateva luni, exact in perioada in care era o nebuloasa trecerea sa de la PNL la PDL, acesta se declara extrem de ingrijorat de faptul ca cea mica este posibil sa aiba diabet, marturisind ca in ultima perioada a facut foarte multe deplasari la o serie de medici din Bucuresti.
Astazi, Libertatu a declarat ca va demisiona din functia pe care o are la OJPC. De asemenea, acesta si-a luat adio si de la politica, afirmand ca in contextul dat, chiar daca va fi sau nu va fi gasit vinovat, nu mai exista cale de intoarcere.