1,2K
Mai putin decoltata decat ne obisnuise atunci cand era in PDL, doamna Elena Udrea s-a oprit din turneul ei national si la Pitesti, ca sa taie motul filialei argesene a Partidului Miscarea Populara. Vizibil satisfacuta ca nu trebuie sa-l inscauneze pe Mircea Andrei, aceasta i-a facut o reclama beton presedintelui Daniel Dragomir, cel despre care spune ca va reusi sa starpeasca mafia rosie (dupa ce DNA a facut toata treaba, dar nu se pune…).
,,Il felicit pe domnul Dragomir ca s-a alaturat echipei noastre si ma bucur ca a facut acest pas, va fi varful de lance al luptei PMP cu mafia rosie de la Arges. Probabil ca la CJ se va vacanta locul de presedinte. Ne pregatim pentru functie si credem ca vom castiga aceasta lupta, pentru ca noi avem ce sa le spunem argesenilor ca am facut pentru ei, in timp ce, de mai bine de noua ani, baronii PSD nu au facut decat sa cheltuie banii in interesul lor si al familiilor.
Inteleg ca in 2012 Daniel Dragomir a fost descris drept ,,baiatul de aur”, un om credibil, un om care nu are un trecut care sa-l compromita, tanar, de succes in activitatea privata, care reprezinta modelul de om politic pe care ni-l vrem alaturi. Aveti sprijinul nostru de la Bucuresti. La Arges, Miscarea Populara va fi revelatia politica a anului 2014.” a declarat Elena Udrea, viitorul presedinte al PMP.
Si pentru ca peste tot s-a laudat cu fondurile atrase cat a fost ministru al Turismului, nici la Arges nu putea sa faca exces de modestie:
,,Sunt din nou la Arges, din nou in Pitesti. In ultimul timp, in mandatul de ministru, am venit aici pentru a semna contracte cu finantare europeana. 150 milioane de euro au venit in guvernarea Boc catre Judetul Arges, iar de atunci niciun leu. Acest guvern USL nu reuseste nici sa aduca banii europeni pe care ii aveam de adus pana in 2013, nici sa emita un program care sa vina cu o viziune coerenta despre cum ar trebui cheltuiti urmatorii bani europeni pe care Romania ii va avea la dispozitie intre 2014 si 2020.”