1,1K
Europa ne intoarce inca o data spatele. Pe langa refuzul Frantei si al Germaniei de a interzice intrarea Romaniei si Bulgariei s-a adaugat si cel al Finlandei, dupa cum a declarat un purtator de cuvant al Guvernului finlandez.
,,Comitetul pentru afaceri europene din Finlanda a decis sa ia aceasta pozitie oficiala in sedinta de saptamana trecuta", a declarat purtatorul de cuvant Mikko Norros pentru AFP, adaugand ca s-a decis sa anunte acest lucru in cursul vizitei pe care ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, a efectuat-o joi la Helsinki.
In urma intrevederii dintre cele doua parti, adica a ministrului finlandez pentru Afaceri Europene si Imigratie, Astrid Thors, si Wauquiez, acesta din urma a subliniat ca aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen va avea efecte asupra securitatii Europei. Thors a declarat, la randul sau, ca cele doua tari au inregistrat progrese dar ca mai trebuie luate ,,masuri concrete pentru consolidarea luptei impotriva criminalitatii si coruptiei".
La inceputul acestui an, ministrul ungar de interne Sandor Pinter, a carui tara a preluat la 1 ianuarie presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, ar fi declarat, potrivit agentiei germane de presa DPA, ca aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen va fi amanata fata de data stabilita, 31 martie 2011.
La finele anului trecut, in decembrie, printr-o scrisoare adresata comisarului pentru Afaceri Interne in Comisia Europeana, Cecilia Malmstrom, ministrii german si francez de interne au cerut, oficial, amanarea aderarii la Spatiul Schengen pentru Romania si Bulgaria.