O femeie s-a pus serios pe treaba ilegala si s-a apucat sa indese in geanta nu mai putin patru geci cu care a plecat apoi dintr-un magazin din Euromall, desigur fara sa plateasca pentru ele.
Agentii de paza din centrul comercial pitestean au fost cei care au sunat la 112 si au solicitat politia. Incidentul a avut loc sambata seara, atunci cand in centrul comercial avea loc si un eveniment, iar magazinele erau aglomerate. Politistii de la Sectia 1 din cadrul IPJ Arges au mers la fata locului si au identificat-o pe femeia care luase hainele din magazinul C&A. Aceasta se numeste Ionela Roxana Tenescu, are 39 de ani si este din Pantelimon, judetul Ilfov. Agentii de paza gasisera intr-o geanta care avea peretii captusiti cu staniol nu mai putin de patru geci sport negre, care valorau, in total, 680 lei. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru infractiunea de furt calificat.