2,5K
Scandalul legat de examenul de Bacalaureat din acest an a scos la iveala un alt aspect ingrijorator: nu faptul ca se da spaga, practica aceasta era demult patentata, ci atitudinea parintilor este cea care socheaza de data aceasta. Parinti care sunt revoltati ca, din leafa lor cea mica, au dat spaga ca loaza sa le treaca Bacalaureatul, iar nesimtitii astia de profesori au dat-o in bara. ,,Si eu sunt mama si nu inteleg atitudinea si indulgenta parintilor ai caror copii sunt atat de slabi intelectual incat nu sunt capabili sa promoveze examenul de bacalaureat….” marturiseste Gabriela Zoana, presedintele Organizatiei de Femei a PSD Pitesti.
,,Ma tot gandesc si razgandesc sa-mi exprim parerea in legatura cu ce s-a intamplat la examenul de bacalaureat – Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Bucuresti. Nehotararea se trage din faptul ca gandurile imi sunt contradictorii. Pe de o parte, am fost dezgustata de imaginile video prezentate pe toate posturile de televiziune in care atitudinea d-nei director la petrecerea de sfarsit de an era revoltator de indecenta fata de elevi, pe de alta parte la fel de revoltatoare mi s-a parut atitudinea bunicii care declara suparata ca a dat bani pentru ca nepotul sau sa promoveze examenul de bacalaureat, insa nici o clipa nu i-am vazut supararea si revolta cu privire la faptul ca nepotul sau nu a avut bunul simt sa invete nici cu un an inainte, nici acest an pentru a promova examenul de bacalaureat. Ma intorc in anul 1997 cand am sustinut si eu examenul de bacalaureat si imi amintesc ca toti colegii mei erau preocupati sa obtina note cat mai mari (majoritatea peste 9) si zilnic ne ambitionam reciproc cu privire la stadiul in care ne aflam cu invatatul materiei, nu-mi aduc aminte ca vreun coleg de-al meu sa-si fi pus vreun moment problema ca va pica bacul!!! Ma ingrozesc cand observ ca acum, in fiecare an, unii elevi sunt preocupati doar sa promoveze examenul de bacalaureat fara a-i interesa performanta! Dragii mei, sunt oare vinovati doar copiii sau si parintii acestora? Dragi parinti, unde sunteti, cum de le permiteti copiilor dvs. sa vina acasa cu note atat de mici in timpul anilor de studii, cum de nu va rusinati cand copiii dvs se afla in situatia de a nu promova un examen, cum de nu doriti sa va mandriti cu copilul dvs olimpic, destept, performant, demn de un viitor elitist? Si eu sunt mama si nu inteleg atitudinea si indulgenta parintilor ai caror copii sunt atat de slabi intelectual incat nu sunt capabili sa promoveze examenul de bacalaureat....” a postat Gabriela Zoana pe contul de Facebook.