Gafa de zile mai a serviciilor secrete romanesti! In urma unei hotarari de Guvern, Serviciul Roman de Informatii Externe (SIE) si-a deconspirat o parte din sediile din Romania printr-o hotarare de guvern.
Deconspirarea este facuta de insusi seful SIE, Mihai Razvan Ungureanu, dar si de Guvern. Toata lumea poate afla, din Monitorul Oficial nr. 406 din 15.06.2009, unde se afla o parte din sediile Serviciului Extern de Informatii, potrivit Hotararii nr. 665 din 03/06/2009 pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile inscrise in domeniul public al statului si aflate in administrarea Serviciului de Informatii Externe.
,,Practic, SIE si-a deconspirat mai multe locatii strict secrete pentru care multe servicii de spionaj straine ar fi dat o avere. Cele 41 de cladiri si 33 de terenuri care apar in respectiva anexa sunt imprastiate prin toata tara, unele fiind sediile unor directii generale din SIE, iar altele sunt vile de protocol. Pe langa aceste cladiri aflate in patrimoniul spionilor, SIE are inchiriate sau cumparate prin intermediul unor persoane fizice si juridice foarte multe apartamente si vile in tara si in strainatate care sunt folosite in timpul misiunilor sau pentru intalnirile strict secrete ale ofiterilor deplin conspirati. Bancorex, Centrala SIE” scrie Ziua.
,,Atunci cand acum vreun an si ceva pe acest blog jurnalistul Ovidiu Ohanesian deconspira cateva sedii ale SIE a fost amenintat cu puscaria pentru divulgarea de secrete de stat, iar subsemnatul atentionat, ceea ce m-a facut sa renunt de a mai publica intreaga lista luand de bun faptul ca respectivele sedii ar fi secret de stat de importanta deosebita” mentioneaza si jurnalistul Andrei Badin, pe blogul sau.