1,1K
"Din informatiile pe care le am, stiu ca Mircea Geoana s-a reintors in PSD si va candida pe listele USL. Isi va pastra acelasi colegiu", a declarat Marian Vanghelie. Acesta considera ca decizia luata de conducerea partidului este una foarte buna.
"Cred ca e o decizie pozitiva, pentru ca avem nevoie sa strangem toate fortele langa noi si nu sa ne disipam. Cred ca decizia domnului presedinte Ponta a fost foarte buna. (…) Sunt de acord, cum sa nu fiu de acord", a declarat edilul de la sectorul cinci.
Confirmarea lui Vanghelie vine dupa ce presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ca este o idee buna ca Mircea Geoana candideaza la alegerile parlamentare, acesta aratand ca Geoana nu candideaza independent, ci din partea USL, fostul lider al social-democratilor fiind in PSD.
Presedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat saptamana trecuta ca senatorul Mircea Geoana va candida la alegerile din 9 decembrie pentru Colegiul Dabuleni, pe care il reprezinta si acum in Parlament.