Politia romana, institutia care ar fi trebuit sa se bucure de respect si de incredere din partea cetatenilor, s-a compromis definitiv si irevocabil. Daca la Craiova, asa-zisii oameni ai Legii nu sunt in stare sa se impuna in fata clanurilor de borfasi, la noi, in Arges, politia nu este in stare sa faca fata nici macar unei batai cu… oua. Primarul Maracineniului, Niculae Serban a fost zilele trecute tinta unui consilier local PDL care, impreuna cu alti membri de partid, au transformat intr-un circ ceea ce ar fi trebuit sa fie o sedinta de Consiliu Local. Cu toate ca evenimentul a fost premeditat, fiind chemati, la comanda, si o serie de ziaristi, politistii din Maracineni nu au putut face fata. Sau… le-a fost frica sa se implice…
Subprefectul Cirstoiu acuzat ca-i tine in brate pe batausii de la Maracineni
Tinta ironiilor de tot felul, politic dirijate de la centrul PDL Arges, primarul Niculae Serban a rabufnit astazi, in sedinta cu primarii. Acesta l-a acuzat pe consilierul PDL, Craciun Stelian, ca-l terorizeaza de ani de zile si pe el, si pe familia sa si ca deruleaza de mult timp afaceri mai putin curate, cu concursul organelor de control. De asemenea, primarul Maracineniului a mai declarat ca subprefectul Ion Cirstoiu ar fi complice, acesta nedorind sa dea curs plangerilor sale pe toata perioada in care a fost prefect de Arges. „V-ati gandit la masurile pe care sa le luati la Maracineni, domnilor din administratia judeteana? Acest om, Craciun Stelian e sustinut de foarte multi oameni din Judetul Arges. Eu nu pot sa rezolv problemele in comuna, caci ma urmareste zilnic cu masina, inclusiv pe copilul meu. Luati pozitie, fratilor, ca nu este de ras! Va rog sa luati masuri, ca eu nu am bani sa ma pun cu un astfel de om bogat. Finantele si Garda Financiara, luati-i averea la verificat! Are atatea vile! Cu ce bani? Inspectia in constructii, verificati! Isi mai construieste o casa fara autorizatie! Eu vreau asociere cu Consiliul Judetean pentru construirea de locuinte sociale, nu vreau sa-mi vand pasunea la tot felul de samsari! Totul este premeditat si nimeni nu vrea sa se implice! Stie si domnul Cirstoiu, dar pe perioada cat a fost prefect nu a vrut sa ia masuri!” a declarat primarul din Maracineni.
Inspectorul-sef Petre Ioanitescu s-a facut si el de ras
Prezent la intalnirea cu primarii, la invitatia prefectului Ion Popa, inspectorul-sef Petre Ioanitescu nu a reusit decat sa se faca de ras. Desi a recunoscut ca reprezentantii postului de Politie de la Maracineni au avut „o interventie ineficienta, slaba si inoportuna”, nu a anuntat nicio masura impotriva respectivilor purtatori de basca. Ioanitescu a anuntat doar ca s-au intocmit o serie de dosare penale pentru ultraj pe adresa aruncatorilor de oua de la PDL, dosare care au fost inaintate de urgenta la Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti.
Nicolescu le cere primarilor sa ia pozitie in fata unor astfel de evenimente
Presedintele Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu s-a declarat extrem de indignat de modul in care liderii PDL inteleg sa faca politica, instigand la acte de violenta si la incalcarea legii pe proprii membri: „Institutiile de control cum dracu’ tot la cei cinstiti dau amenzi, iar pe cei care fac abuzuri nu-i vede nimeni?! Acest om de la PDL, incurajat de partid, a incalcat legea inca de la alegerile locale. N-a luat nimeni masuri cu el. In aceste conditii, uitati unde se ajunge! El terorizeaza Maracineniul de zece ani si este incurajat si de institutii.” Primarii au fost sfatuiti de presedintele Nicolescu sa ia atitudine in fata unor astfel de comportamente si sa faca plangeri la organele abilitate ori de cate ori au loc evenimente de acest gen.
(25 septembrie)