Din acest an universitar, la Universitatea din Petroșani a apărut din senin grupa M31, anul III, inginerie minieră, grupă care va rămâne în analele instituției ca o mare ciudățenie. Sub pretextul devizei „educație continuă și la orice vârstă”, în această grupă sunt înscriși 10 angajați din universitate, inclusive cadre didactice, doctori în minerit. Tocmai de aceea s-au înscris în anul III, fiindu-le echivalate studiile. Se înțelege că ei au depășit cam de multișor vârsta fragedă a studenției. De pildă, Marius Cucăilă este ditamai directorul general al Departamentului Administrativ al Universității, dar și student la inginerie minieră, alături de soție, de tovarășa lui de viață. Dar, culmea absurdului, de neimaginat în mediul academic, la o universitate de stat, este cazul Mihaelei Postolache care este profesoară la această grupă, șefă de lucrări, dar și studentă. Întrebată de o reporteră de situația aceasta nemaiîntâlnită, profesoara zice că nu-și predă sieși și nu se examinează. Că nu-și predă sieși e clar, pentru că fizic nu poate fi și la catedră, și în bancă. Dar, dacă nu se examinează, cum poate absolvi facultatea de inginerie minieră, profesie pe care mărturisește cu regret că a descoperit-o abia acum și e dornică s-o îmbrățișeze? Aici e de făcut o remarcă: în Valea Jiului, minele s-au închis una după alta, mai rămânând vreo două-trei care lucrează la nivel de avarie, mineritul așadar și-a dat obștescul sfârșit, și tocmai acum angajați ai Universității (de stat; nota bene) au descoperit dragostea pentru profesia de inginer minier.
De fapt, cazul acesta de la Petroșani poate fi luat ca un precedent de celelalte universități de stat și particulare. În lipsă de candidați, universitățile nu se închid. Angajații dornici de „educație continuă și la orice vârstă” vor face a doua facultate, a treia și tot așa, în alte și alte specializări. Aici nefiind vorba de studii postuniversitare, ci de un perpetuum mobile academic.
