Ioan Ghise spune ca, prin prezenta sa la comisie, nu a incalcat cu nimic decizia USL privind greva parlamentara si ca a stabilit cu colegii liberali ca, acolo unde sunt subiecte de interes international, sa participe la lucrari.
„Decizia USL a fost ca la acele subiecte care sunt de interes international sa participam. Fac parte din Comisia de afaceri europene a Senatului si din Comisia juridica. La Comisia juridica nu am participat. La Comisia de afaceri europene, am participat si saptamâna trecuta si saptamâna aceasta. Ieri am participat la sedinta de plen a Senatului, unde am avut o declaratie politica. Actionez in concordanta cu decizia USL. (…) La Comisia de afaceri europene astazi s-a discutat, in prezenta ministrului Leonard Orban despre acordul fiscal interguvernamental. Aceasta este o chestiune de interes international a României, era firesc sa particip", a declarat Ghise.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, spune ca nu stie insa nimic de prezenta lui Ghise la Comisia de afaceri europene.
"Eu nu am fost anuntat de domnul senator Ghise. Stiu doar ca, ieri (n.r. – luni) la sedinta de grup, s-a hotarât, in baza deciziei USL, ca legile cele mai importante, iar Codul civil este o lege foarte importanta, sa se participe atât in comisii cât si in plen. Repet, nu mi s-a comunicat asa ceva. S-a decis doar ca, in situatia in care Codul civil va intra in comisie, parlamentarii USL vor participa", a declarat Hasotti.