1,1K
Zeci de credincioşi din Mioveni au participat, vineri, la slujba de sfinţire a apei, pe platoul din pădurea Făget, în locul unde se află un izvor ce poartă numele „Izvorul Tămăduirii.
În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii credincioșilor.
Potrivit credinţei populare, gospodarii stropesc cu apă sfinţită grădinile, livezile şi animalele din curte, pentru a le proteja şi a avea un an bogat în recolte.
Agheasma Mică va putea fi folosită tot timpul anului.