Conducerea Universității din Pitești și a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie își exprimă regretul profund pentru pierderea prematură a unui reprezentant de seamă a comunității academice piteștene – profesor universitar doctor LILIANA EZECHIL
Transmitem îndureratei familii sincere regrete.
Doamna profesor universitar doctor Liliana Ezechil a fost o personalitate de prim rang a domeniului Ştiinţelor educaţiei, de o tinereţe spirituală şi pasiune pentru profesia didactică greu de egalat, permanent implicată şi neostoită în promovarea valorilor educaţiei şi în afirmarea identităţii domeniului Ştiinţelor educaţiei în cadrul comunităţilor ştiinţifice şi profesionale. Indiferent de dificultăţile întâmpinate, domnia sa a reuşit să îşi lase amprenta personală şi profesională atât la nivel naţional, cât şi internaţional, contribuind, totodată, la dezvoltarea profesională a unei întregi generaţii care încearcă să îi calce pe urme.
Prin rezultatele domniei sale, cu tenacitate, dedicare şi inteligenţă, atât în calitate de director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, cât şi ca decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, dna profesor Liliana Ezechil a creat şi consolidat la Universitatea din Piteşti o Şcoală de Pedagogie, i-a conferit identitate şi anvergură prin direcţiile de cercetare inaugurate şi realizate, prin programele de formare a personalului didactic, prin relaţiile academice dinamice cu facultăţile de profil şi organizaţiile ştiinţifice naţionale şi internaţionale; şi nu în ultimul rând, prin selecţia, promovarea şi asistenţa acordată cu generozitate evoluţiei profesional-ştiinţifice a cadrelor didactice tinere.
Domnia sa a transpus cu adevărat, în practică, conceptul de mentorat, pe care l-a promovat şi care reprezintă unul dintre elementele identificatoare pentru comunitatea pedagogică piteşteană. Există mulţi profesori, dar puţini mentori care reuşesc să creeze premisele şi contextul pentru ca generaţiile următoare să poată creşte, însă doamna profesor a reuşit să realizeze acest lucru din plin.
Trupul neînsuflețit al doamnei profesor universitar doctor LILIANA EZECHIL este depus la capela Militară până joi. Inmormântarea va avea loc joi 26 octombrie 2017, ora 13, la biserica Sf. Ioan din Pitești.
DUMNEZEU SĂ O OCROTEASCĂ !