Prefectul Radu Perianu atrage atenția argeșenilor asupra fenomenului înșelătoriilor care a luat amploare în ultima perioadă.
,,Mai mulți argeșeni au fost înșelați că vor primi pământ gratis! Îi îndemn pe oameni să verifice cu autoritățile locale informații care ajung la ei în legătură cu proprietăți sau resurse! La Tigveni, zeci de persoane au fost înșelate cu informații false că în localitate se va da pământ gratuit. Când au auzit un asemenea lucru, mulți oameni au început să își împartă o zonă din localitate. Chiar au împrejmuit viitoarele posibile proprietăți, la mica înțelegere, fără criterii legale. Unul dintre membrii unei familii mi-a spus că el și-a ales terenul dintre doi brazi pentru că vrea să își așeze o casă la umbră. Și am auzit mai multe povești de acest gen. Oamenii au fost înșelați! Le-am explicat faptul că nu există nicio hotărâre în acest sens și că legea nu le permite să își aleagă unde se vor așeza, fără să existe documente de proprietate. Am discutat cu ei și, după două ore, au înțeles cum stau, cu adevărat, lucrurile! În semn de bună credință, au îndepărtat chiar ei țărușii folosiți ca să delimiteze așa-zisele viitoare terenuri. Este regretabil, chiar aș numi-o mojicie, aruncarea unor informații de genul celei folosite pentru a-i induce în eroare. Și îi îndemn pe argeșeni ca întodeauna să confirme astfel de lucruri, cu autoritățile competente. Și sper că nu se va mai ajunge la situații precum cea de la Tigveni!”