2,4K
Sfarsitul saptamanii viitoare se anunta a fi unul plin de evenimente pentru locuitorii orasului Mioveni. In data de 12 iulie, vor incepe activitatile planificate in cadrul primei reuniuni nationale a fanilor Dacia Logan, in Arges, la care sunt asteptati peste 200 de participanti din toata tara. Ziua de vineri va fi dedicata vizitelor de uzina si pregatirilor pentru competitiile de a doua zi, din 13 iulie.
Sambata, inca de la primele ore ale diminetii, proprietarii de Dacia Logan se vor reuni la Pitesti si vor porni in convoi spre uzina. La fel ca in anii trecuti, pe linia dreapta dintre portile 2 si 3 ale uzinei, fanii cei mai patimasi se vor intrece intr-o cursa de accelerare (10.30-13.30), in timp ce pasionatii de sofat vor face dovada priceperii lor intr-o proba de indemanare (dupa ora 14.00). La proba de accelerare, vor fi organizate intreceri pe categorii in functie de tipul de motorizare si puterea dezvoltata: 1,4 benzina, 1,6 benzina, 1,5 Diesel si clasa ”speciala” (pentru vehiculele modificate). Vor fi acordate cate trei premii la fiecare categorie, iar la proba de indemanare se vor acorda tot trei premii, indiferent de motorizare si cilindree.
Alaturi de fani se va afla si pilotul Bogdan Rusea, multiplu campion in Campionatul National de Viteza in Coasta (grupa H1), care concureaza pe o Dacia Logan berlina, preparata de echipa Serus. El va face demonstratii la volanul masinii care i-a adus titlul de campion si in 2011 si in 2012.
Dupa caii putere, la Mioveni vor veni si ”caii verzi pe pereti”
Ziua va continua cu o serie de activitati dedicate copiilor, in fata Primariei Mioveni, iar la lasarea serii va avea loc traditionalul concert oferit de Dacia cu ocazia Zilei nationale a Frantei. Pe scena va urca unul dintre cei mai populari interpreti ai momentului – Smiley. Prezent in premiera la Mioveni, Smiley va canta alaturi de trupa sa unele dintre hiturile sale printre care ”Cai verzi pe pereti”, ”Preocupat cu gura ta”, ”Dream girl”. Concertul, organizat in parteneriat cu Primaria Mioveni.
Dupa concert, fanii Logan vor incheia programul zilei cu un campionat de fotbal in nocturna si un foc de tabara, langa baza de agrement BEMO.
Expozitie ”Retro Dacia” si drive-teste cu noile modele
In ultima zi a reuniunii, fanilor Logan li se vor alatura si cativa colectionari de vehicule clasice care isi vor expune modelele retro-Dacia in fata Primariei Mioveni. Pe langa aceste exponate care sunt deja inregistrate ca ”vehicule de epoca”, participantii vor putea admira si cele mai noi modele din actuala gama a Dacia – noua Logan berlina, noua Sandero si Dacia Dokker.
In jurul pranzului, va avea loc festivitatea de premiere in fata Primariei Mioveni. Castigatorii vor fi recompensati cu trofee, medalii si diplome, dar si cu obiecte promotionale, accesorii, vouchere din partea organizatorilor si a sponsorilor.
Reuniunile anuale ale proprietarilor de Dacia Logan, la Mioveni, au devenit o traditie si la ele participa membri ai forumului loganclub.ro din toata tara. Una dintre principalele atractii ale evenimentului o constituie vizita de uzina, multi dintre ”loganisti” dorind sa vada unde si cum a fost fabricata masina pe care o conduc. Un alt element de atractie il reprezinta competitiile organizate cu aceasta ocazie, dar si placerea de a se regasi sau a se intalni ”in carne si oase” cu oameni pe care ii cunosc doar dupa ”nickname-ul” de pe forum.
Program detaliat:
Vineri, 12 iulie 2013
Sosirea participantilor si vizite ale fanilor Dacia Logan din tara la Uzinele Dacia din Mioveni;
Tot pentru loganisti, incepand cu ora 19.00, la Centrul Cultural Mioveni, APIC (ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA INDUSTRIILOR CREATIVE) va oferi proiectia filmului „DUIOS ANASTASIA TRECEA”in regia lui Alexandru Tatos.
Sambata, 13 iulie 2013
09.30: Deplasarea proprietarilor de Dacia Logan de la Pitesti la Mioveni (Platforma Dacia);
10.00: Platforma Dacia: Inscrierea in concurs a participantilor la proba de accelerare;
10.30-13.30: Platforma Dacia: Desfasurarea concursului de accelerare (drumul de legatura de la Uzinele Dacia – Poarta 2 si Poarta 3)
13.30: platforma Dacia: Inscrierea in concurs a participantilor la proba de indemanare
13.30-14.30: Platforma Dacia: Desfasurarea concursului de indemanare (parcarea Eurest)
19.00-20.30: Primaria Mioveni: Spectacol pentru copii cu personaje din povesti si clovni, parcarea Primarie;
21.00-22.00: Primaria Mioveni: Concert Smiley, organizat de Dacia cu ocazia Zilei Nationale a Frantei.
23.00: Baza Agrement BEMO: Minicampionat de fotbal intre cluburile Logan din tara.
Duminica, 14 iulie 2013
10.00: Primaria Mioveni: Expozitie de Retro-Dacia; expozitie vehicule gama actuala Dacia
12.00: Primaria Mioveni: Festivitatea de premiere a castigatorilor celor doua probe si ale expozantilor Retro-Dacia.
15.00: Centrul Cultural Mioveni: Proiectia filmului “ Sa mori ranit din dragoste de viata”in regia lui Mircea Veroiu, oferit de ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA INDUSTRIILOR CREATIVE.