Recent s-au implinit 2 ani de cand Maybach-ul cu care se plimba nu demult omul de afaceri argesean Cornel Penescu sta pe site-ul de anunturi de vanzari autovit.ro si nimeni nu-l cumpara. Acesta – achizitionat in leasing – a fost scos la vanzare in ianuarie 2010, iar din luna mai a anului trecut pana acum firma care incearca sa vanda masina lui Penescu nu a mai lasat deloc la pret.
Astfel, 62 S-ul fabricat in 2006 costa 278.876 de euro cu TVA. Pe site-ul Dom Automobile, pretul este ceva mai mare: 242.000 de euro fara TVA si 300.080 cu TVA.
Oferta modelului Maybach 62 S a fost postata pe site-ul Autovit pe 11 ianuarie 2010 si se afla in continuare pe site-ul de anunuri auto. Fratele omului de afaceri Cornel Penescu, Ilie Penescu, confirmase in urma cu doi ani pentru capital.ro ca masina a fost predata firmei de leasing Alpha Leasing dupa ce achizitia acesteia a avut loc in anul 2007.
Pe de alta parte, reprezentantii dealerului Dom Automobile au confirmat, tot in urma cu doi ani, faptul ca masina scoasa la vanzare in showroom-ul propriu este acelasi Maybach 62 S aflat in proprietatea Alpha Leasing.
Initial, masina a costat peste jumatate de milion de euro si a trebuit sa fie returnata firmei de leasing dupa ce omul de afaceri Cornel Penescu a avut probleme cu justitia.