Școala Nr. 1 (fosta Nr. 9), structură a Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Bălcescu”, este de mulți ani Cenușăreasa unităților de învățământ din Pitești, ocolită fiind de generozitatea fondurilor alocate de către administrația locală. Lipsurile sunt multe și de toate felurile, de la săli de clasă cu mobilier învechit, la grupuri sanitare încă insalubre sau un teren de sport neamenajat corespunzător.
Biblioteca școlii a fost și ea desființată acum ceva vreme, de când în locul ei a apărut o cantină pentru elevii care învață în sistem step by step. Astăzi a fost făcut primul pas pentru ca școala să ofere nu doar hrană pentru stomac, ci și pentru spirit. Dascălii, elevii și părinții acestora au făcut parte dintr-un proiect al cărui scop a fost strângerea de fonduri pentru amenajarea unui spațiu modern și atractiv atât pentru lectură, cât și pentru desfășurarea unor activități precum ore de teatru, de pictură sau serbări școlare.
Comunitatea a răspuns și ea invitației și a participat în număr îmbucurător de mare la ,,Târgul de toamnă”, care s-a desfășurat astăzi pe terenul de sport al școlii (încă betonat și neamenajat corespunzător).
Fiecare clasă a pus pe masă bunătăți de toamnă din cămara părinților și a bunicilor, dar și ornamene și obiecte hand-made lucrate cu inspirație și mare migală. Copiii și-au folosit imaginația și spiritul antreprenorial pentru atrage cumpărătorii. S-au vândut inclusiv îmbrățișări și pupici pe obraz.
Vânzările au mers foarte bine. În plus, Mihai Coteț, prin firma Radical Zero, a contribuit cu o sponsorizare generoasă, în valoare de 4.000 de lei, așa încât biblioteca mult dorită de copii se va realiza. Mai mult, acesta a promis să țină aproape de fosta Școală Nr. 9, mai ales că problemele sunt multe și de demult.
,,Întotdeauna este o bucurie atunci când îi pot bucura pe cei din jurul meu! Îmi doresc ca micuții să se refugieze cât mai des în noua lor bibliotecă, iar comunitatea să realizeze din ce în ce mai mult cât de important este sprijinul ei, mai ales acolo unde administrația locală este puțin… absentă.” ne-a declarat Mihai Coteț.
Și pentru că tot se afla la târgul de toamnă împreună cu soția, și-a încărcat plasele și cu borcane pline cu bunătăți, dar și un ceas cu pisică pe care îl va face cadou motanului casei, Joy, să-i țină de urât.
Marius Postelnicescu, președintele PNL Pitești, alături de învățătoarea fiului său…
…constatând că problemele trenează de ani buni, chiar dacă puștiul a crescut între timp,
Liviu Stancu, unul dintre liderii PRO România, a făcut cumpărături consistente!
Ș'atâââââât!
Video eveniment