Mircea Duşa, ministru al Apărării Național şi șeful Statului Major General (SMG), generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au participat vineri la ceremonia de plecare într-o nouă misiune în Afganistan a militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", desfășurată pe platoul de lângă Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeș. Aşteptat la acest eveniment, preşedintele Klaus Iohannis nu a putut să onoreze invitaţia.
La începutul ceremoniei a fost făcut apelul, iar în locul celor patru colegi uciși în teatrul de operațiuni din Afganistan în misiunile anterioare, camarazii de arme au răspuns: "Căzut la datorie!". A urmat, apoi, o scurtă slujbă religioasă, iar la final militarii au defilat prin fața familiilor lor și a oficialităților.
La ceremonia au asistat membri ai familiilor celor 420 de militari care fac parte din batalionul ce va fi dislocat în Afganistan, dar și numeroase oficialități locale și județene.
Ministrul Mircea Dușa a apreciat rezultatele obținute de militarii argeșeni la precedentele misiuni din Irak și din Afganistan, exprimându-și convingerea că și în noua misiune își vor îndeplini cu succes obiectivele.
Comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", locotenent-colonelul Florin Corneliu Șoltuz, a apreciat, la rândul său, prestația militarilor din subordine în timpul misiunilor anterioare din teatrele de operațiuni.
Batalionul 33 Vânători de Munte 'Posada' va fi dislocat, în perioada 15 martie—15 septembrie, în teatrul de operații din Afganistan, unde va executa acțiuni de sprijin a păcii pentru protecția bazei militare Kandahar, consilierea forțelor de securitate afgane și realizarea unui climat de securitate necesar stabilității politice și sociale.
Vânătorii de munte din Curtea de Argeș au mai participat la patru misiuni internaționale în teatrele de operații din Irak și Afganistan.