Iluminatul festiv de Crăciun s-a aprins astăzi, 1 decembrie, la Mioveni. În acest an, date fiind condițiile speciale impuse de pandemie, luminile de sărbătoare care împodobesc orașul au fost aprinse fără a se mai organiza un eveniment special, așa cum publicul era obișnuit.
Respectând normele de distanțare fizică și măsurile de siguranță sanitară impuse în contextul pandemiei, pentru a marca sărbătorile de iarnă, administrația orașului Mioveni s-a limitat doar la împodobirea bradului din Centrul Civic și decorarea orașului cu tradiționalele și mult așteptatele ghirlande colorate, figurine 3D și jocuri de lumini.
Totuși, la ora 17,00, au fost în Centrul Civic copii și părinți care nu au vrut să rateze magia acestui moment, dar au respectat purtatul obligatoriu al măștii, iar polițiștii locali au vegheat la păstrarea distanței minime între persoane.
La ora 17,15 a fost luminat și tradiționalul brad, care devine în fiecare iarnă centrul de interes al celor care vin să guste bucuria luminilor colorate, în mijlocul comunității din Mioveni.
Puteți aborda vizita pe platoul din Centrul Civic urmând un traseu de siguranță sanitară, simbolic și nu numai, intrând prin poarta luminoasă ce marchează fatidicul an 2020 (intrarea dinspre Primărie) și ieșind prin poarta 2021 (latura dinspre Poliția Locală), an pe care îl așteptăm cu speranța revenirii la normalitatea de care tuturor ne e dor.
Video