Pesedistii argeseni Constantin Nicolescu, Marcel Proca, Serban Valeca si Radu Vasilica au strans randurile in jurul lui Mircea Geoana, intretinandu-se cu acesta imediat dupa ce au iesit din cabina de vot. ,,Indiferent cina va iesi presedinte, important este sa pastram partidul unit” declara Constantin Nicolescu.
Daca PSD Arges a fost intotdeauna alaturi de Mircea Geoana, adoptand o atitudine concilianta chiar si dupa celebrele gafe ale acestuia, Geoana si-a cam intors spatele la organizatia argeseana. Pe lista de viitori membri ai conducerii partidului, care a circulat printre delegati, nu erau trecuti nici Constantin Nicolescu si nici Tudor Pendiuc! Asta, apropo de aprecierea pe care Geoana pretindea ca o are fata de organizatia argeseana… Dincolo de lista, insa, votul va fi unul uninominal, iar Argesul ar putea avea unul sau chiar doi reprezentanti in conducerea partidului fie ca si-o doreste sau nu Mircea Geoana.
Oricum, asa cum se simte pulsul salii, Geoana se afla la un pas de victorie. Si nu pentru ca poporul PSD nu ar fi inca furios pentru pierderea alegerilor, ci pentru ca, asa cum afirmam in numeroase randuri, nici in Victor Ponta nu se regasesc. Un Victor Ponta care nu are anvergura necesara unui presedinte si care, pe deasupra, mai aduce si cu un scolar cu freza regulamentara, pe care profesorul il trimite de fiecare data dupa tigari.