Vestea că Marius Chiva, referent la Centrul Cultural Piteşti, s-a stins fulgerător, i-a surprins pe toţi cei care îl cunoşteau. Apropiaţii ştiau, însă, că nu de multă vreme aflase că avea leucemie într-un stadiu avansat, boală în faţa căreia nu a mai avut nicio şansă.
Marius Chiva a fost redactor şef la Revista Restituiri, moderator de evenimente şi un mare pasionat de istorie. Mulţi ani a realizat emisiuni TV.
,,Nu am cuvinte sa vorbesc despre Marius. Altruist, saritor, un om cu suflet mare. Azi s-a dus sa-si intalneasca tatal pe care il venera. Isi va regasi si catelusa pe care o iubea atat de mult. Il va vedea si pe Viorel, plecat acum o luna. Si pe domnul Udeanu. Echipa se reintregeste in cer. Drum bun printre stele, om bun! Condoleante si putere familiei!” a scris Mihaela Fulgeanu, colega cu care ani buni a împărţit acelaşi serviciu.