1,9K
Agitaţie mare şi emoţii peste emoţii în toate grădiniţele şi în şcoala din Moşoaia, joi, 19 decembrie. Încă de la primele ore ale dimineţii, a început să umble vestea că Moş Crăciun a pornit prin satele comunei cu sacul încărcat de cadouri. Prima escală a „saniei” lui Moş Crăciun a fost la grădiniţe, unde prichindeii l-au aşteptat cuminţi şi extrem de emoţionaţi. Şi pentru că Moşului îi plac tare mult cântecelele şi poezioarele spuse cu atâta drag de micuţi, copiii au pregătit minunate serbări dedicate sărbătorii sfinte a Crăciunului. Emoţia primirii darurilor mult aşteptate nu poate fi descrisă în cuvinte, micuţii fiind copleşiţi de importanţa momentului.
Spectacol cu crăciuniţe, spiriduşi şi fulgi de nea
Ceva mai mărişori, copiii din clasele primare au oferit părinţilor şi bunicilor adevărate spectacole de muzică, poezie, dans şi teatru. Pentru demonstraţiile de talent, micii artişti au fost răsplătiţi din plin cu aplauze. Crăciuniţele, zânele, fulgişorii de nea şi spiriduşii au fost la înălţime, succesul reprezentaţiilor datorându-se numeroaselor ore de repetiţii coordonate de inimoasele cadre didactice ale Şcolii Moşoaia, care în ultimele săptămâni i-au pregătit pe elevi pentru întâlnirea cu Moşul.
Cei mari au întâmpinat Crăciunul cu colinde şi obiceiuri de iarnă
În jurul orei 11, a venit rândul celor mari să-şi demonstreze calităţile artistice, elevii de gimnaziu oferind un spectacol în cadrul căruia fiecare clasă a prezentat câte un moment. Colindele româneşti, dar şi de pe alte meleaguri îndepărtate au răsunat în sala în care a avut loc spectacolul. Foarte apreciate de public au fost obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului, precum „Capra” – care a stârnit amuzamentul celor prezenţi –, „Pluguşorul” şi „Brăduţul”,– un obicei specific zonei comunei Moşoaia, păstrat din străbuni în lada de zestre a tradiţiilor locale.
500 de pachete pentru copiii din Moşoaia
Moş Crăciun nu s-a lăsat mult aşteptat nici la Şcoala Moşoaia, unde a venit cu sacul plin cu cadouri pentru toţi copiii. Cel care l-a adus şi anul acesta pe Moş Crăciun a fost primarul Florea Ene, care împreună cu echipa Primăriei şi cu consilierii locali, prin darul oferit din suflet copiilor, a reuşit să aducă o rază de bucurie în sufletele micuţilor. De la prichindeii de la clasa pregătitoare, până la colegii lor mai mari din clasele gimnaziale terminale, cu toţii au primit câte o pungă plină cu suc şi dulciuri. „Este o adevărată bucurie pentru noi, reprezentanţii administraţiei locale, să dăruim celor mai mici locuitori ai comunei, în prag de Crăciun, cadouri care să le îndulcească sărbătorile. Am reuşit, cu sprijinul unor sponsori generoşi, să umplem şi anul acesta sacul lui Moş Crăciun, care a venit şi de data aceasta la toţi copiii din comună”, ne-a declarat primarul Florea Ene. Pentru copiii din grădiniţele şi din şcoala din Moşoaia, Moş Crăciun a pregătit anul acesta 500 de pungi cu cadouri, un aport important la reuşita acestei iniţiative avându-l agenţii economici de pe raza comunei Moşoaia.