Narcisa Lecuşanu, una dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria handbalului românesc, lansează cartea autobiografică „Povestea vieţii mele” la Universitatea din Piteşti.
Evenimentul are loc, vineri, 9 aprilie, de la ora 11,30, pe terenul bazei sportive a campusului din Aleea Școlii Normale, nr.7 ( fosta Str. Gheorghe Doja) și se transmite live pe platforma UPIT Media (http://upitmedia.ro/).
La lansarea cărţii autobiografice a Narcisei Lecuşanu sunt așteptate personalităţi din lumea sportului, din mediul academic şi din administraţia publică locală şi argeșeană.
Campioană mondială la tineret în 1995, vicecampioană mondială la senioare în 2005 şi finalistă a Ligii Campionilor în 2010, Narcisa Lecuşanu a marcat 302 goluri în 116 partide pentru echipa României, performanţă la care se adaugă sute de goluri înscrise în cupele europene şi în campionatele din România, Macedonia, Germania şi Danemarca în care a evoluat pentru echipe de top.
Narcisa Lecuşanu face carieră şi acum, la mai bine de zece ani de la încheierea carierei de jucătoare. Este singurul român ajuns în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal, din care face parte din noiembrie 2017.
„Autobiografia Narcisei Lecuşanu este o carte scrisă cu talent, pasiune, dăruire, emoţie şi sinceritate. Adică la fel cum a jucat. O autobiografie fără nimic cosmetizat, fără retuşuri stereotipe de PR, cum se întâmplă din păcate prea des. Narcisa Lecuşanu e la fel de deschisă când scrie despre eşecuri (şi viaţa ei a fost o luptă teribilă) ca şi atunci când scrie despre triumfuri. Cartea sa este o motivaţie şi o lecţie de viaţă. O lecţie despre cum să te ridici de o sută de ori după ce ai căzut şi să fii cel mai bun. O lecţie despre cum merită să lupţi pentru visele tale, oricât ar fi de greu”, spune despre carte Denis Grigorescu, jurnalist la cotidianul „Adevărul”.