Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a făcut sâmbătă o vizită la noul pod de la Dâmbovicioara din juețul Argeș. Podul este modernizat, cu fonduri europene, dar și naționale, la 137 de ani de când a fost dat în folosință.
Nicolae Ciucă s-a aflat sâmbătă în județul Argeș, la un eveniment de partid, și a mers împreună cu alți lideri liberali pe șantierul podului de la Dâmbovicioara.
„Este un proiect pe care am vrut să îl vedem că se apropie de final. Avem o activitate la Câmpulung și am folosit această oportunitate ca fiind în zonă să ne convingem și de faptul că avem, în sfârșit, un proiect care începe și se termină la timp”, a spus Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a subliniat faptul că este un proiect românesc, constructorul este român, construit cu fondurile pe investiții de la bugetul de stat cu fondurile europene.
„Este un proiect finanțat pe Programul Operațional Infrastructură Mare și, dacă nu mă înșel, are o valoare de 46 de milioane, din care 34 sunt fonduri europene. Este un mesaj cât se poate de clar că atunci când se vrea cu adevărat, se poate. Și din perspectiva mea, am vorbit de foarte multe ori de faptul că România a reușit, de la integrarea în Uniunea Europeană, să absoarbă aproximativ 54 de miliarde, iar în anul 2022 am reușit să atingem nivelul maxim de 11 miliarde, iar beneficiul în care putem să complementăm cele două surse de finanțare, fonduri europene și bugetul de stat, duc la realizarea unor astfel de investiții, investiții care reușesc să scurteze itinerariile, reușesc să fluidizeze traficul, reușesc să asigure o portanță mai mare astfel încât să poată să fie trecute astfel de poduri, cu o încărcătură mai mare, nemaiexistând limitările de greutate care existau pe vechiul pod, un pod care, așa cum am văzut acolo pe planșă, a fost construit în anul 1886 și reușim la 137 de ani să dăm în folosință un pod nou și modern”, a declarat Nicolae Ciucă.
Constructorul a fost felicitat de liderul PNL pentru că s-au încadrat în timp și și-a exprimat speranța ca și calitatea să fie pe măsură.
„Este important pentru noi toți să avem asigurată această infrastructură rutieră. Ne dorim foarte mult dezvoltarea economică a țării, ori știm că arterele pe care se asigură potențialul unei dezvoltări economice sunt aceste lucrări de infrastructură, rutieră, feroviară, lucrări de artă, cum este cea de aici”, a transmis șeful PNL.