Am primit o sesizare privind o batrana care locuieste singura intr-o anexa gospodareasca pe strada Mihail Kogalniceanu din Pitesti si care, suferind un atac cerebral, abia se poate deplasa. Omul care ne-a semnalat cazul ne-a spus ca femeia ar vrea sa se mute in noua locuinta pe care i-ar fi pus-o la dispozitie municipalitatea, in baza unei cereri pentru o locuinta sociala, dar ca nu poate sa isi care lucrurile la noua adresa. La fata locului si verificand la Primarie am constatat ca lucrurile stau altfel…
Conditii mizere
Am mers la adresa indicata. Acolo am intalnit-o pe Rodica Andreescu, in varsta de 71 de ani, care ne-a intampinat in pragul unei camere compartimentate cu placi usoare. In interior, o mizerie de nedescris ne indica faptul ca batrana nu mai poate face mare lucru de una singura si ca, intr-adevar, are nevoie de ajutor. Numai ca, asa cum aveam sa aflam mai tarziu, nu pentru a se muta, ci pentru a supravietui. „Am o pensie de 440 de lei si nimic altceva… Sunt singura si bolnava si vreau sa ma mut la noua locuinta pe care am primit-o in Razboieni, dar nu pot. Stau cu chirie aici…”, ne-a spus batrana. De 14 ani sta singura in aceasta fundatura, intr-o curte unde mai sunt si alti locatari. Am aflat insa ca, de fapt, femeia nu a primit nicio locuinta, desi a facut cerere.
„Are punctaj zero”
Viceprimarul Liliana Gagiu a facut verificarile necesare in acest caz si ne-a declarat ca, din pacate, batrana nu are dreptul la o locuinta sociala la Pitesti. „Doamna Andreescu a depus la noi o cerere in acest an, dar dosarul a obtinut… zero puncte. Nu i se poate da o locuinta sociala la Pitesti deoarece dumneaei are domiciliul la Mirosi. Ne pare rau, dar legea prevede clar ca trebuie sa se adreseze localitatii de domiciliu”, ne-a declarat Liliana Gagiu.
Ramane, totusi, drama unei batrane ale carei singure vine sunt singuratatea si boala. Orice ajutor este binevenit pentru astfel de oameni, mai ales ca am aflat ca batrana ar urma sa piarda si dreptul de a locui la actuala adresa. Poate ca rudele sale din Mirosi se vor indupleca sa o ajute, avand in vedere ca la Surdulesti este o gospodarie a familiei unde si Rodica Andreescu si-ar putea gasi locul si linistea.