1,3K
Parlamentul European a adoptat raportul europarlamentarului Carlos Coelho, pronuntandu-se, astfel, pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, cu o larga majoritate: 487 de voturi pentru, 77 impotriva si 29 de abtineri.
Decizia finala urmeaza, insa, sa o ia ministrii de interne din statele UE. Pana acum, Olanda si Franta au declarat deja ca se vor opune aderarii, iar Finlanda si Austria au exprimat rezerve serioase.
,,Este inca prea devreme pentru a lua o decizie, si fara indoiala acest lucru va mai dura un timp’’ a spus Gerd Leers, ministrul olandez pentru imigratie. ,,Cerem noilor tari sa controleze efectiv frontierele comune si este imperativ ca reformele judiciare din Bulgaria si Romania sa fie efective si ireversibile’’, a continuat el.
Trebuie reamintit ca Olanda a mai luat pozitii dure fata de tara noastra. La inceputul lunii, ambasadorul olandez la UE a declarat transant ca nu considera Romania un stat de drept, deoarece exista probleme foarte mari legate de reforma justitiei si de independenta acesteia.