Ministrul Agriculturii a făcut o gafă impardonabilă, susţin autorităţile judeţene argeşene, atunci când a rostit numele brandului Brădet înainte ca analizele să dovedească faptul că fabrica argeşeană este sursa infestării cu E.Coli a unor produse din brânză de vacă, depistate într-un magazin din Curtea de Argeş. Simpla rostire a numelui a dus la retragerea tuturor produselor marca Brădet din trei mari lanţuri de hipermarketuri – Auchan, Metro şi Profi -, dar şi scăderea dramatică a vânzărilor, ţinând cont de impactul pe care informaţia transmisă de un înalt demnitar a avut-o asupra consumatorilor.
„Au plecat produse şi în comunitatea europeană şi nu am avut niciodată niciun incident”
După ce ieri a susţinut o conferinţă de presă, patronul Brădet a postat astăzi un mesaj pe site-ul companiei, prin intermediul căruia afirmă că… presa te ridică şi tot ea te… distruge. În cazul de faţă, distrugerea a purtat semnătura ministrului Agriculturii, singurul care a ales să facă public numele companiei. Vă redăm, mai jos, mesajul conducerii fabricii de la Brădet!
„Va multumim mult de tot celor ce ne sunteti alaturi, ne cerem scuze celor, pe care, poate, i-am suparat. Este foarte greu ca in aceasta tara unde mass-media te ridica si tot ea te distruge, sa ne exprimam punctul de vedere. Asa cum s-a scris, suntem o fabrica mica, acea fabrica in care toata familia a fost implicata si de unde noi, toata familia, de la mic la mare consumam produsele. Din aceasta fabrica, in toata aceasta perioada, au plecat produse si in comunitatea europeana si nu am avut niciodata niciun incident. Pana in acest moment, nu stim ce sa va spunem, fiindca rezultatele analizelor nu sunt finale; tocmai de aceea nu vrem sa facem vreo declaratie in acest sens; dar, asa cum parinti de la Marie Curie au iesit si au declarat ca NU branza proaspata a fost alimentul consumat de copilasi si atata timp cat analizele facute pana la aceasta data atat la personal cat si la produse au iesit bune, haideti sa nu ne mai dam cu parerea si sa lasam persoanele abilitate sa-si faca treaba. Suntem parinti, suntem persoane cu frica de Dumnezeu si ne este foarte greu in aceste momente sa intelegem ce se intampla.”
este mesajul postat pe pagina de socializare a societăţii.