Patru militari români au fost răniţi joi dimineaţă în Afganistan, în apropiere de baza de la Kandahar, după ce o maşină-capcană a explodat.
Potrivit MApN, aceştia se aflau într-o misiune de patrulare terestră, la aproximativ 8 kilometri sud-est de baza militară de la Kandahar.
Explozia a avut loc în jurul orei 9.00. Militarii români au primit primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat că militarii au suferit răni mai ales la picioare.
La Kandahar se află 420 de militari români ai Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, din Curtea de Argeş.
Batalionul se află în Afganistan ca parte a misiunii internaţionale a NATO „Resolute Support” şi va sta acolo până pe 15 septembrie 2015.
Misiunea NATO are ca scop antrenamentul, consilierea şi sprijinul forţelor militare şi de securitate afgane şi este formată din 12.500 de militari.