Mai bine de o jumătate de milion de luminițe vor fi aprinse de 1 Decembrie în tot Piteștiul, la ora 17.45, înaintea concertului susținut de The Motans și Provincialii și a unui spectaculos foc de artificii. Anul acesta a fost instalată în Piața Primăriei o cupolă cu 86 de mii de luminițe, în bradul de Crăciun sunt 35 de mii de beculețe și steluțe iar în tunelul de pe strada Victoriei luminează 65 de mii de beculețe.
Plasele mici desfășurate au 30 de mii de beculețe, cele transversale din bulevardele Nicolae Bălcescu și Petrochimiștilor au 26 de mii de luminițe iar perdelele mari conțin 80 de mii de puncte luminoase. În intersecții și în cartiere sunt amplasate 146 de mii de beculețe iar arcadele din Calea București, str. Exercițiu și Calea Craiovei conțin 30 de mii de lumini. Și fântâna din Piața Primăriei este împodobită cu nu mai puțin de 27 de mii de beculețe.
De asemenea, în zona centrală sunt desfășurate 28 de km de șiruri luminoase iar în restul orașului alți 127 km.
Vă invităm să fiți alături de noi într-o zi de mare sărbătoare, Centenarul Marii Uniri și să participați la evenimentele organizate cu acest prilej! Haideți să petrecem împreună!