2,K
Zilele municipiului, parte a programului cu finantare europeana „Impreuna pentru Campulung”, au debutat cu o serie de manifestari culturale si artistice, printre care se numara debutul unei noi editii a Festivalului International de Film Turistic „Document Art”, un targ national de carte, doua expozitii de fotografii – dintre care una apartinand artistului polonez Andrzej Lojko – si una de pictura.
In acelasi registru s-a inscris si lansarea unei noi carti scrisa de catre poetul Sorin Durdun, membru al Uniunii Scriitorilor. De aceasta data, autorul a abandonat muza poetica, oferind o culegere spumoasa de tablete si editoriale, mare parte dintre ele publicate de-a lungului ultimilor ani in presa locala. Intitulata (Pre)texte, cartea evidentiaza spiritul ironic si autoironic al autorului, cel care priveste evenimente si personaje cu detasare si umor fiind, in acelasi timp, si un cronicar local al vremurilor contemporane. Lansata la Biblioteca Municipala «Ion Barbu», in prezenta unui numeros public, cartea (Pre)texte ii reliefeaza autorului o alta dimensiune a creatiei sale, dupa poezie si reportaj.
Cu ocazia aceleasi intalniri, a fost prezentat pe scurt albumul “Campulung – cetatea intemeietorilor de tara” – o lucrare de mare valoare istorica si artistica si, in acelasi timp, o originala carte de vizita a orasului.